• Home
• Ce este Terapia Cranioscarală
• Istoric
• Ce este Eliberarea Somato-Emotională
• In ce situatii este recomandată TCS
• Prima şedinţă de terapie
• Testimoniale
• Întrebări frecvente
• Informaţii utile >>
  • Asociaţia Craniosacrală România
  • Upledger Institute USA
  • Cărţi recomandate
  • Video - Terapia Craniosacrala
• Omagiu >>
  • Dr. John Upledeger
  • Mihaela Gugu
• Contact

Terapia CranioSacrală îşi are rădăcinile în medicina osteopatică, sau osteopatie, cum mai este denumită.

Deşi unele elemente specifice osteopatiei, cum ar fi practicile manuale de „tragere a oaselor” au fost identificate în diferite surse istorice, cum ar fi frescele egiptene ori tratatul lui Hippocrate din Cos, principiile osteopatie moderne au fost dezvoltate abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu descoperirile făcute de către Dr. Andrew Taylor Still.

Născut în Virginia - USA, Andrew Taylor Still, M.D. (1828 - 1917) şi-a petrecut prima parte din viaţă înconjurat de natură, aproape de graniţa sălbatică a Vestului locuit. Încă de copil a fost fascinat de anatomia animalelor, dar şi de funcţionarea mecanismelor, pasiuni care l-au condus mai târziu la înţelegerea profundă a relaţiei dintre formă şi funcţie, fundamentul noului sistem terapeutic pe care îl va denumi „Osteopathy” – Osteopatie.

După ce şi-a luat licenţa în medicină şi a practicat o vreme ca doctor de ţară, Still a fost înrolat în Armata Unionistă, participând la Războiul de Secesiune (1861-1865) doctor militar. Aici a văzut, la prima mână, ororile şi suferinţa umană.

La scurt timp, soarta i-a mai dat o lovitură devastatoare prin moartea a trei din cei patru copii săi, în decurs de doar două săptămâni, din cauza unei epidemii de meningită.

Răvăşit de durere şi de incapacitatea de a-i salva, marcat şi de ororile pe care le presupune medicina de război, Still s-a îndepărtat de medicina convenţională şi si-a dedicat restul vieţii studierii corpului uman şi găsirii unor căi mai eficiente de tratare a bolilor şi suferinţei, înţelegând că medicina tradiţională poate fi adesea mai dăunătoare chiar decât bolile însele, producând dezechilibru, dependenţă şi paralizând capacitatea organismului de a se vindeca singur.

Cercetările şi observaţiile sale l-au condus la descoperirea rolului esenţial pe care îl au sistemul osos şi cel muscular în păstrarea sănătăţii. Pe măsură ce a continuat studiul anatomiei şi fiziologiei corpului uman, el a realizat interconectarea întregului corp cu fiecare din părţile sale componente precum, strânsa legătură dintre formă şi funcţie şi a înţeles că organismul dispune de mecanismele necesare pentru a se auto-vindeca şi auto-regla.

Bazându-se pe aceste descoperiri, Still a pus la punct un sistem de manipulare a oaselor şi coloanei vertebrale în vederea corectării alinierilor greşite, luxaţiile ori dislocările, eliberând şi îmbunătăţind astfel calitatea impulsurilor nervilor, fluxul sanguin şi limfatic, ceea ce conduce la eliminarea piedicilor şi blocajelor în capacitatea organismului de a se vindeca singur.

Înţelegând că o persoană nu poate fi bolnavă ori suferindă într-o parte a corpului fără ca aceasta să nu-i afecteze şi alte părţi, dr. Andrew Still a formulat următoarele principii ale sistemului său terapeutic:

• organismul este un întreg, având unitate funcţională;
• organismul are mecanisme care-i permit auto-vindecarea şi auto-reglarea;
• structura şi funcţia sunt interdependente şi corelate;
• o presiune anormală într-o parte a corpului va produce o presiune anormală ori o restricţie în funcţionarea altei părţi a corpului.

După 18 ani de practică a osteopatiei, motivat de succesul obţinut în vindecarea numeroaselor afecţiuni şi răspândirea metodei sale terapeutice, în anul 1892 dr. Andrew Taylor Still fondează The American School of Osteopathy, devenită azi Universitatea A.T.Still.

În 1900, în această şcoală va absolvi William Garner Sutherland, D.O. (1873-1954), cel ce avea să fie socotit părintele osteopatiei craniene.

Curios din fire şi fascinat de felul în care lucrurile funcţionează, Sutherland a lucrat o periodă de timp ca reporter. Însărcinat să scrie un articol despre munca Dr.Stiil, Sutherland a fost atât de impresionat de ceea ce a văzut, încât, in 1898, la vârsta de 25 de ani, s-a înscris la Şcoala Americană de Osteopatie a lui Still.

Studiind un craniu dezarticulat, Sutherland a fost intrigat de modul în care suturile craniene erau desenate, ca niste branhii de peşte. El a realizat că oasele craniului se articulează într-un mod care permite mişcarea. Folosind modelul osteopatic al lui Still, a presupus că acestea se mişcă într-un fel de respiraţie, iar restricţiile apărute în această mişcare ar dăuna sănătăţii şi ar conduce la boală şi funcţionare defectuoasă a mecanismelor de auto-reglare şi auto-vindecare ale corpului.

Convins că în natură nu există nimic fără un rost, el a început să testeze pe sine însuşi teoria referitoare la mişcarea oaselor craniene. În acest sens, şi-a confecţionat o cască cu şuruburi, cu ajutorul căreia putea apăsa individual pe diferite oase craniene. Într-un caiet nota simptomele apărute şi a rugat-o de asemenea pe soţia sa să noteze orice schimbări în temperament ori comportament care ar fi putut scăpa atenţiei lui.

În primul său experiment aproape că şi-a pierdut cunoştinţa aşa că a eliberat presiunea. Imediat a simţit o mişcare caldă şi fluidă de-a lungul coloanei vertebrale şi, de asemenea, mişcarea osului sacru. După ce a repetat experimentul de câteva ori cu acelaşi rezultat, a ajuns la concluzia nu doar că oasele craniene se mişcă, dar la fel face şi osul sacru, care e conectat şi el la sistem prin intermediul membranelor meningeale.

În timp şi-a extins cercetările şi în ceea ce priveşte sistemul de fascii membranoase, lichidul cefalorahidian şi influenţa lor pe tot parcursul către osul sacru. Treptat a început să folosească forţe de apăsare din ce în ce mai delicate şi uşoare şi a observat mereu că, atunci când circulaţia fluidului este restricţionată, efectele apar asupra întregului sistem nervos şi, prin aceasta, asupra întregului organism.

În anul 1940, Şcoala Americană de Osteopatie a inclus în programa sa cursul numit „Osteopatia craniană”, condus de către dr. Sutherland.

Creatorul şi dezvoltatorul terapiei craniosacrale, aşa cum este ea cunoscută astăzi, este John Edwin Upledger, D.O., O.M.M., (1932-2012).

Primul contact al Dr.Upledger cu ritmul craniosacral are loc în timpul unei operaţii de îndepărtare a plăcii calcaroase care înconjura măduva spinării a unui pacient de-al său.

Fascinat de mişcarea ritmică a acesteia, Upledger caută explicaţii şi aşa ajunge să urmeze cursurile Şcolii Americane de Osteopatie înfiinţate de Dr. Andrew Taylor Still, unde îşi dezvoltă abilităţile palpatorii care vor sta la baza metodei sale terapeutice.

În perioada 1975 – 1983, doctorului în osteopatie Upldeger i se cere de către Universitatea de Stat Michigan, unde era şi profesor de biomecanică, să conducă o echipă de fizilogi, anatomişti, biochimişti şi bioenergeticieni în scopul de a proba ori infirma mişcarea oaselor craniene la adulţi.

Rezultatul a confirmat ceea ce Dr. Sutherland descoperise, şi anume că oasele craniene, membranele ataşate de ele, membranele ce înconjoară măduva spinării, şi sacrul, împreună cu lichidul cefalorahidian formează o un sistem mobil, denumit sistem CranioSacral.

Pe timplul cât a lucrat la Universitata de Stat Michigan, precum şi în practica privată Upledger a continuat să dezvolte noi modalităţi de a folosi sistemul craniosacral pentru rezolvarea problemelor de sănătate care nu răspundeam metodelor convenţionale.

Unul dintre multele sale proiectele de cercetare a fost cel legat de copiii cu autism. El a descoperit că aceştia aveau, fără excepţie, membranele craniele mult mai rigide decât ale celorlalţi copii. Prin urmare, a dezvoltat strategii de relaxare a acestor membrane obţinând impresionante rezultate de la pacienţii săi.

După ce a părăsit Universitatea, Dr.Upledger a pus bazele fundaţiei care-i poartă numele, pentru a antrena cât mai mulţi oameni în practica terapiei descoperite şi perfecţionate de el.